Respir o toamnã rece ºi lungã, de mã doare
în oase, ºi mi-e teamã de scriere târzie
ce m-ar muta cu totu’-n adânc de poezie
anume sã mã-nveþe devreme cum se moare

ºi sã mã-nvãþe a scrie plâns tremurat de mânã
cu litere-nclinate, pe drum de înserare
o scriere uscatã murind de însetare,
poem din care-aº bea pe-ascuns, cât din fântânã,

dar mã strãbate frica de-a bea pe saturate...
sunt cãprioara care viseazã, rãtãcitã,
cã în drumul ei, o apã nesecãtuitã
îi curge lin povestea de viaþã fãrã moarte,

aºa visez poemul acesta fãrã plânset
de toamnã obositã ºi prea înfriguratã,
cu ochii mari de cãprioarã înfricoºatã
iubind naiv pãdurea uscatã, fãrã suflet.

Trimis de: Stefania Puscalau
Categorie: Poezii Autori in devenire
Autor: Stefania.puscalau
Trimite unui prieten!
Nota actuala: 9.6 (din 5 note acordate) - Acorda o nota!
Articol vizualizat de 1230 ori!

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!