Te astept pe malul inimii mele,
Surpat în genunchii dorului tau,
Unde am înteles ca moartea,
Este unicul joc al iubirii noastre,
Cu respiratia sentimentelor,
Sarutului dintre noi si cer,
Soare si mister.

Atunci am tras aerul inimii tale,
Adânc în pieptul dragostei mele,
Încât am început sa ma sufoc,
De amintirea ochilor tai.

Si am început sa te astept,
La ora când sângele sufletului meu,
Scria pe coala patimilor iubirii sale,
Cât de mult te pot iubi.

Doar ploia rece a uitarii tale,
Ma lovise cu neantul deznadejdii,
Unui naufragiat al dorului,
Ce nu-si mai afla niciodata,
Portul vietii sale.

Si eram alaturi,
În asteptarea mântuirii mele,
Dinaintea saruturilor tuturor clipelor,
Lovite de furtuna singuratatii.

Unde as putea sa te astept,
Atunci când moartea a redevenit viata,
În cotidianul nostru de fiecare noapte,
A umilintei de a o vedea zi?

Care ar putea fi mântuirea,
Sculpturii zâmbetului tau?
De odisee nascuta la sânul,
Unei clipe moarte,
Din mine?

Te astept pe piedestalul amintirii,
Pierdute de Dor
La colt de speranta neîmplinita,
De prea multi nori ai absurdului,
Sensului nostru de a fi!

Te astept cum numai Dumnezeu,
Îsi asteapta îngerii,
Sa-i înteleaga,
Cuvântul ce a nascut,
Legamântul iubirii noastre.

Trimis de: Marinescu Roxana
Categorie: Poezii Autori in devenire
Autor: Sorin Cerin
Trimite unui prieten!
Nota actuala: 9.5 (din 2 note acordate) - Acorda o nota!
Articol vizualizat de 1324 ori!

Comentarii
Nu exista comentarii in baza de date!
Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!