|
|
William SHAKESPEARE
Nume: SHAKESPEARE Prenume: William Nationalitate: engleza
| | A trait 52 de ani.
Activitate: Cel mai de seamă dramaturg al lumii trăieşte în epoca elisabetană (1564 – 1616). Autor şi actor, compania sa a avut teatrul ei, „The Globe”. Consecutiv unor intrigi, în 1610 Shakespeare renunţă să mai scrie şi să joace şi se întoarce în Stratford upon Avon unde rămîne pînă la sfîrşitul vieţii, fiind înmormîntat în biserica oraşului său natal.
Shakespeare a scris treizeci şi cinci de piese – tragedii şi comedii – şo o sută cincizeci şi patru de sonete. În mod straniu, paternitatea operei sale a fost şi este contestată de unii comentatori englezi, punîndu-i piesele pe seama altor nume, fapt care arată că injustiţia şi prostia umană pot urmări pe cei prea mari şi la sute de ani de la moarte.
Dramele lui Shakespeare sunt produse ale naturii. Autorul lui „Hamlet” este natura însăşi care se autorelevă, vrea să se cunoască în toată gama sentimentelor şi caracterelor produsului său suprem – omul Puţine creatori au intuit şi ne-au comunicat mai viu, veridic, mai vizionar fiinţa omenească, de la făpturile cele mai pure, mai angelice, pînă la cele mai mizerabile, mai abjecte. Goethe afirmă: „Nu este literatură, ci ne aflăm în faţa cărţilor formidabile ale Destinului... Natura ! Natura!...El a creat oamenii ca Prometeu, dar de statură uriaşă”.
Pentru Shakespeare, omul este simplu actor venit din culise şi pierdut fără urmă iarăşi după cortină:”Bărbaţi, femei sunt doar nişte actori / Ei intră şi apoi ies din scenă/ Mai multe roluri joacă omu în viaţă, iar actele sunt cele şapte vîrste”.
Teatrul lui Shakespeare este o înfruntare la nivel cosmic dintre bine şi rău, dintre ordine şi haosul pe care răul îl introduca în armonia lumii. În cronologia tragediilor sale acest conflict descrie o traiectorie care merge de la nelinişte la înseninare, de la întuneric la luminăă, de la perturbarea raporturilor dintre om şi creaţie la restabilirea echilibrului, la purificare şi reabilitarea omului în univers: „nici înger, nici bestie”.
Injustiţia, trădarea, abjecţia, toate actele antinatură cu invazia dezordiniii care duce la crimă, la negarea creaţiei, sunt prezente în piesele istorice.
Este interesant de remarcat că piesele cele mai negre se petrec în Anglia, pe cînd tragediile mai puţin sîngeroase precum „Romeo şi Julieta” sau „Antoniu şi Cleopatra” ca şi comediile au loc pe alte meleaguri: „Comedia eroilor” în Efes şi Siracuza, „Măsură pentru măsură” în Viena, „Seara regilor” în Iliria, „Visul unei nopţi de vară” în Atena; „Poveste de iarnă” în Sicilia –Boemia, „Cum vă place” în Ardenia, „Scorpia îmblînzită” în Padova, „Furtuna” în Neapole, apoi pe o insulă nelocuită.
Pe nemărginitul cer shkespearian strălucesc astre care au nume feminine: Desdemona, Miranda, Julieta, Cleopatra; Ofelia, Cordelia, Perita. Goethe sacrifică pe Margareta în „Faust”, dar la Shakespeare, chiar sacrificate, jertfa făpturilor femenine exorcizează răul şi purifică prin caracterul lor angelic toată mizeria umană. Shakespeare, cel trădat în modul cel mai josnic de femeia iubită care l-a înşelat cu cel mai bun prieten al său, spală abjecţia prin poezia suavă a „Sonetelor” sale.
Observatii: Duioşia feminină este cel din urmă mesaj pe care ni-l lasă marele dramaturg înainte de a se despărţi de scenă şi scris din cauza răutăţii ameninţătoare a celor din jur. Dar ca un ultim gest de apărare împotriva răilor postumi, prevăzînd parcă faptul straniu că paternitatea operei sale va fi contestată de unii critici chiar din propria-i ţară, poetul a lăsat să se scrie pe lespedea mormîntului său:
„Prietene, în numele lui Iisus,
Nu răscoli această ţărînă
Binecuvîntat fie cel care cruţă aceste pietre
Şi blestemat cel care va mişca oasele mele”.
Şi pînă acum nimeni n-a îndrăznit, din bigotism, - să ridice piatra mormîntului poetului, unde cavalerii negării presupun că s-ar afla „secretul Shakespeare”.
Categorii pentru William SHAKESPEARE: Literatura Teatru Dramaturgie
Personalitati aniversate la data de 23 aprilie -
Evenimente din data de 23 aprilie
Personalitati nascute in zodia Taur 
Personalitati aniversate la data de 23 aprilie -
Evenimente din data de 23 aprilie
Personalitati nascute in zodia Taur 
Personalitati aniversate in anul 1564 -
Evenimente din anul 1564
Personalitati aniversate in anul 1616 -
Evenimente din anul 1616
Personalitati din perioada 1564-1616 -
Evenimente din perioada 1564-1616
Comentarii Nu exista comentarii in baza de date! Nu puteti scrie comentarii! Nu sunteti logat! Mergeti la pagina de login!
Personalitati celebrate in 23 aprilie
| Alfons CASTALDI (Maddalone, Campania, 1874 - Bucuresti, Muntenia, 1942) Compozitor, dirijor si pedagog roman de origine italiana. Studiile muzicale le-a început la Maddalone (1879-1883) cu Michele Serino (teorie-solfegiu) şi Luigi Picillo (teorie-solfegiu, armonie), continuându-le la Conservatorul din Napoli (1883 ... |
| Alexandru DEMETRIAD (Puțeni (astăzi Valea Mărului), Moldova, 1903 - Bucuresti, Muntenia, 1983) Pianist, o vreme pianistul Casei Regale. ... |
| Gheorghe SLANICEANU (Bucuresti, Muntenia, 1835 - San Remo, Liguria, 1885) Dupa terminarea cursurilor Scolii Militare din Bucuresti (sef de promotie), se incadreaza in randurile Fortelor Armate Romane. A fost membru al lojei masonice "Sages d'Heliopolis" si a luat parte la actiunea de indepartare a domnitorului Alexandru Io ... |
| III BELA (1148 - 1196) Rege al Ungariei in perioada 1172-1196. ... |
| Erik Gustaf GEIJER (1783 - 1847) Scriitor, autor de poeme romantice. Lucrari: "Vikingul", "Ultimul erou", "Ultimul scald". ... |
| Charles Gates DAWES (Marietta, Ohio, 1865 - Evanston, Illinois, 1951) Finantist si om politic, al 30-lea vicepresedinte al SUA. ... |
| William SHAKESPEARE (1564 - 1616) Cel mai de seamă dramaturg al lumii trăieşte în epoca elisabetană (1564 – 1616). Autor şi actor, compania sa a avut teatrul ei, „The Globe”. Consecutiv unor intrigi, în 1610 Shakespeare renunţă să mai s ... |
| Serghei PROKOFIEV (Krasne, Donetsk, 1891 - Moscova, Moscova, 1953) Nascut la Sontovka, azi Krasne. Reprezentatul unei noi generatii de anti-romantici, Prokofiev s-a afirmat ca un spirit novator, un noncomformist prin excelenta, aspirant la originalitate. Talent precoce, Prokofiev a invatat primele notiuni muzicale c ... |
| Johannes FIBIGER (Silkeborg, Jutland, 1867 - Copenhaga, Hovedstaden, 1928) Medic. A realizat experiente si studii in domeniul cancerului. In anul 1926 a primit Premiul Nobel pentru medicina. ... |
| Hamani DIORI (Soudoure, Niamey, 1916 - Rabat, Rabat-Sale-Zemmour-Zaer, 1989) Primul presedinte al Republicii Niger (1960-1974). ... |